Ciprian Tătărușanu, prezentat oficial la AC Milan! Primele imagini cu portarul român în tricoul rossonero: „Pregătit să se dezlănțuie!” | FOTO

Ciprian Tătărușanu, prezentat oficial la AC Milan! Primele imagini cu portarul român în tricoul rossonero: „Pregătit să se dezlănțuie!” | FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ciprian Tătărușanu, portarul în vârstă de 34 de ani al echipei naționale de fotbal a României, a semnat cu AC Milan și a fost prezentat oficial de către gruparea din Serie A. 

AC Milan a plătit suma de 500 de mii de euro către Lyon în schimbul portarului român, iar Ciprian Tătărușanu a semnat cu gruparea din Serie A un contract valabil pe trei sezoane, urmând să câștige nu mai puțin de 1.2 milioane de euro pe an.

Ciprian Tătărușanu, prezentat oficial la AC Milan

Italienii au publicat pe rețelele sociale primele fotografii cu portarul român în tricoul lui AC Milan, dar și din momentul semnării contractului.

„O nouă pereche de mănuși, pregătită să apere poarta noastră”, a fost anunțul celor de la AC Milan, alături de o fotografie cu Ciprian Tătărușanu îmbrăcat cu tricoul de joc al rossonerilor și hashtag-ul „Pregătit să se dezlănțuie”.

Ulterior, aceștia au publicat și fotografia din momentul semnării contractului și i-au urat „Bun venit!” lui Ciprian Tătărușanu.

 

View this post on Instagram

 

? ?⚫ A new set of gloves ready to defend our goal. #ReadyToUnleash #SempreMilan

A post shared by AC Milan (@acmilan) on

Giovanni Becali, de partea lui Ciprian Tătărușanu după transferul la AC Milan

Impresarul care i-a transferat pe Florin Răducioiu și Cosmin Contra la AC Milan, Giovanni Becali, a vorbit despre decizia portarului Ciprian Tătărușanu de a reveni în Serie A, de această dată în tricoul rossonero.

„Înclin să îi dau dreptate lui Tătărușanu. La vârsta pe care o are și la salariile pe care le are… El încă un an, doi, jucând-nejucând la Milan, sigur va juca la echipa națională, pentru că nu are concurent.

Tătărușanu a jucat trei ani la Firenze, doi ani la Nantes. Hai să vedem și latura asta economică, privată, a familiei. Sigur, noi voiam să joace undeva titular. Un an cel puțin va juca la echipa națională din lipsă de concurență.

Cei de la Milan s-au gândit să aibă un al doilea portar. Dacă au și ofertă de 70-80 de milioane pentru Donnarumma… Pentru că dacă Donnarumma are acum 6 milioane de euro salariu, la negociere o să ceară 8 sau o să ceară 10 milioane pentru că eu ştiu cum lucrează Raiola, impresarul lui, şi cum lucrează cu Milan, care îi stă în gât.

Nu se știe niciodată. Va apăra în meciurile de cupă, va juca în câteva meciuri. Alții s-ar ruga să se accidenteze Donnarumma, ferească Dumnezeu. Are și copii, e căsătorit, are o familie bună, eu cred că e alegerea vieții pentru el din ultimii ani de profesionist”, a spus Giovanni Becali, la Digi Sport.

Sursă foto: Instagram AC Milan

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au devenit părinți 😲
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au…
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×